In data de 16 mai 1812 a fost semnat, la Bucuresti, Tratatul de pace ruso – turc, prin care Principatul Moldovei era rupt in doua, iar partea orientala, numita Basarabia, era anexata Rusiei.
„Nu sunteţi jenaţi, voi, care deţineţi un sfert de glob, de disputa pentru un petec de pământ [fâşia dintre Siret şi Prut] care nu vă este necesar?” ii spunea negociatorul turc Ahmet-paşa, omologului sau rus, in timpul tratativelor, intr-o replica plina de actualitate dupa mai bine de 150 de ani!
Expansiunea Rusiei către spaţiul Mării Negre includea şi stăpânirea ţărilor române, ceea ce ducea la controlul Balcanilor şi al Strâmtorilor. Napoleon I nu respinge ideea unor schimbări teritoriale ca urmare a unor înţelegeri între marile puteri. Iata ce scria el la 2 februarie 1808: „noi nu putem să ne ciocnim; lumea e prea mare. Eu nu voi insista ca dânsul [ţarul] să evacueze Moldova şi Valahia. Să nu insiste nici el ca eu să evacuez Prusia“.
Se părea că ruşii câştigaseră definitiv Principatele. Cu atât mai mult cu cât, un an mai tarziu, Napoleon recunoştea anexiunea rusească şi în faţa Corpului legiuitor al Franţei. Ruşii reiau războiul cu otomanii în 1809, trecând la sudul Dunării şi cucerind Turtucaia şi Silistra. La 15 aprilie 1810 ei notifică oficial încorporarea Principatelor. „Împăratul Alexandru doreşte foarte mult terminarea acestui război, dar, la încheierea păcii, consideră indispensabil să obţină întreaga suveranitate asupra provinciilor Moldova şi Valahia“, comunica ministrul american la Petersburg, viitorul preşedinte J.Q. Adams.
Contele Rumeanţev scria la 20 iulie 1810: „M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca provincii ale imperiului său şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său, a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în Turcia… Orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un supus rus.“
La 15 mai 1810, Turcia a propus încheierea păcii, cu condiţia ca Rusia să elibereze principatele de trupele sale. Cererea este refuzată de generalul rus Kamenski, care declară sus şi tare că hotarul Dunării era „unica condiţie sine qua non a păcii”: „Principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică (Muntenia şi Oltenia) şi Basarabia se alipesc prin acest tratat de pace pe veci Imperiului rus cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor. Fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa între cele două imperii.”
Turcia refuză cedarea Provinciilor Romanesti. Cum niciuna dintre cele două puteri nu renunţa, începerea tratativelor de pace se făcea într-o atmosferă pesimistă. Tratativele încep totuşi la 19 octombrie 1811, mai întâi la Giurgiu, apoi la Bucureşti, la Hanul lui Manuc. Punctele de vedere rămâneau ireconciliabile. Ambasadorul Franţei la Istanbul, La Tour-Maubourg, îndemna pe otomani să reziste presiunilor ruseşti până la începerea campaniei lui Napleon contra ruşilor. La Bucureşti, delegaţii otomani rezistă cu greu pungilor de aur ruseşti generos oferite. Deja, în noiembrie, ei acceptau cedarea zonei sudice a Moldovei, cu Cetatea Albă, Ismail şi Chilia.
pe de alta parte, doar iminența atacului lui Napoleon a făcut ca pretențiile rusești să se reducă treptat, de la ambele țări române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru și Siret, pentru ca până la urmă pretențiile să se limiteze la ținuturile turcești dintre Nistru și Prut, adica ținutul Hotinului și Bugeacul, care era cunoscuta ca Basarabia pe hărțile europene. Acest lucur se datoreaza iscusinței negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele țarului. Acesta a oferit pungi cu aur omologilor sai turci, pentru ca acestia sa inchida ochii asupra maririi zonei anexate, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin, inclusiv partea răsăriteana a Moldovei care nu făcuse parte din “vilayeturile” (provinciile) otomane. mulțumită complicității primului dragoman al Porții, Dumitru Moruzi
În literatura istoriografică se vorbeste de o scrisoare pe care Napoleon a trimis-o sultanului prin care acesta îl sfătuia să nu cedeze Principatele ruşilor, deoarece el tocmai se pregătea să atace Rusia. Scrisoarea ar fi căzut în mîinile primului dragoman al Portii, Dumitrache Moruzi, care și-a trădat suveranul si a dat-o fratelui său Panaiot, care la rândul lui a vândut-o ruşilor în schimbul unui latifundiu și al unui inel foarte prețios. Cei doi fraţi au fost decapitaţi din ordinul sultanului, pentru tradarea lor.
Actul din 1812 a fost începutul unui calvar cu consecințe grave, resimțite pana astazi. Incepand cu acel an fatidic, Basarabia si locuitorii sai cunosc o pendulare si o drama ingrozitoare.
Tratatul de la București din 16 mai 1812, încălca practica internațională și normele de drept existente la acel moment. Moldova până atunci avusese statut de suzeranitate în raport cu Imperiul Otoman. Aceasta însemna că Moldova nu fusese cucerită de către Poarta Otomană iar turcii erau nevoiți să încheie anumite tratate cu această formațiune statală medievală. Aceste tratate prevedeau mai multe clauze, dar începând cu secolul XVI și până în 1812, în aceste acte era menționat faptul că Țara Moldovei este un stat liber. Cu alte cuvinte, Poarta Otomană nu avea dreptul să anexeze sau să ocupe acest stat. Astfel, nici Imperiul Rus nu avea acest drept. De asemenea, Imperiul Rus nu avea dreptul să negocieze o clauză de anexare cu Imperiul Otoman. A fost o fraudă diplomatică care a permis încălcarea practicii internaționale și a normelor de drept existente la acel moment, care atunci erau constituite din prevederile tratatelor bilaterale.
Basarabia va ramane sub Imperiul tarist pana in 1856 cand, in urma Razboiului Crimeei, Tarile Romane trec sub tutela Puterilor Europene, iar Basarabia se intoarce la Principatul Moldovei. Trei ani mai tarziu are loc Unirea Principatelor.
In 1878, partea sudica a Basarabiei este din nou pierduta, in urma Razboiului de Independenta si a unei promisiuni nerespectate a tarului Nicoale.
Urmatoarea schimbare de frontiera are loc in urma primului Razboi Mondial, cand se naste Romania Mare iar Basarabia revine la patria mama.
Rusia isi schimba culoarea politica, insa aspiratiile imperialiste nu. In urma pactului Ribbentrop Molotov, Europa este impartita in secret intre Germania nazista si Rusia bolsevica, iar in 1940, Basarabia devina republica sovietica. Urmeaza o serie dureroasa de deportari, cu despartirea familiilor, femeile si copiii in Siberia iar barbatii in lagarele de munca silnica din Urali.
Este eliberata un an mai tarziu, prin lupta, de armata romana, insa peste numai cativa ani, Rusia lui Stalin o trece prin foc si o anexeaza pentru mai bine de jumatate de secol. Este cea mai lunga perioada “ruseasca” din istoria acestui pamant romanesc.
Abia in 1991, cand cade comunismul, pentru prima oară Basarabia isi ia destinul in propriile mani, ca Republica independenta Moldova. Asa e si astăzi, dar sansele ei de a ramane astfel sunt infime. Caci prea e miscatoare zona si prea mari interesele imperiilor din jur 😦
sursa: wikipedia .org, da.zf. ro, flux .md
Tabere cu Suflet 